Constanteanul care a taiat cordelina unui alpinist va fi cercetat pentru tentativa de omor, chiar daca, teoretic, fapta se incadreaza la vatamare corporala. Batranul va avea de achitat si daune materiale victimei.
Procurorii tin cont, in acest caz, de imprejurarile in care s-a petrecut fapta, asa ca vor merge pe alta incadrare. „Este vorba de tentativa de omor, chiar daca suspectul sustine ca nu stia ca victima inca se mai afla in cordelina atunci cand a decis sa o taie”, a declarat procurorul Matei Dragomir. Costel Stoian, cel care a taiat sfoara, a primit interdictia de a parasi localitatea pentru 30 de zile. Victima este in continuare in Spitalul Judetean Constanta. Gligore Ilea spune ca nu se asteapta ca omul care i-a pus viata in pericol sa primeasca o pedeapsa prea mare, dar cu siguranta o sa ii ceara daune materiale si morale. Intre timp, procurorii din Capitala au propus preluarea dosarului de la Constanta.